Cuvântul preotului

Cuvinte duhovnicești Iulie 13, 2012

"Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu" (Efes., 2, 19)

Biserica a fost şi va fi până la sfârşitul veacurilor păstrătoarea şi transmiţătoarea învăţăturilor despre Dumnezeu, despre Maica Domnului,  despre Sfinţi şi a modului cum trebuie să lucrăm pentru a deveni şi noi casnici ai lui Dumnezeu .
În zilele noastre mijloacele de propovăduire a credinţei creştine şi de păstrare a valorilor strămoşeşti sunt multiple, unul dintre ele fiind şi internetul. La acest mijloc am apelat şi noi pentru a fi mai aproape fiii satului şi de ceilalţi creştini  care doresc să afle despre activităţile desfăşurate în comunitatea noastră.